|
|
|||||||||||
|
Navigator Dictionar explicativ roman DEX online Autentificare utilizatori Carte Telefoane Romtelecom
Diverse Auto-Moto Acte
Pensii
|
După Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care,
urmând exemplul Franţei, a decis să înalţe un monument dedicat memoriei celor
care s-au jertfit pe câmpul de luptă. Astfel, conform Tratatului de la Versailles
în care se stabilea responsabilitatea fiecărei ţări de a respecta mormintele
eroilor de război, România a fost primul stat care i-a asimilat pe eroii
străini celor naţionali, aşa cum se arată în "Memoriul adresat Guvernului
român de către Societatea Mormintelor Eroilor", al
cărei preşedinte era Mitropolitul Primat Miron Cristea.
»
În semn de veşnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulţi, căzuţi pentru reîntregirea patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostaşii anonimi de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg.-Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti a fost urmată de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" de la Mărăşeşti, în ziua de 13 mai 1923. Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut elevului Amilcar C. Săndulescu (de la Liceul Militar "Dimitrie A. Sturdza", premiant şi orfan de război) care, în faţa celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare: "Acesta este tatăl meu". Dupa desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost duse, la loc de aleasă cinstire, în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923.
A doua zi, sicriul cu Eroul Necunoscut, împodobit cu pânza tricoloră, a fost purtat pe braţe de către o gardă de ofiţeri, cavaleri ai ordinului militar "Mihai Viteazul", şi depus pe vagonul-platformă al unui tren special, cu destinaţia Bucureşti, unde a ajuns în aceeaşi zi, la orele după-amiezii. În Gara de Nord era aşteptat de oficiali ai statului şi personalităţi politice şi militare, iar Regele Ferdinand, îmbrăcat în uniforma de general a Regimentului de Escortă Regală, a trecut în revistă compania de onoare. Apoi sicriul a fost depus pe un catafalc drapat cu steagul şi însemnele României, iar după oficierea serviciului religios şi onorurile militare, a fost aşezat pe un afet de tun, tras de opt cai şi transportat astfel în cadrul unui lung cortegiu până la Biserica "Mihai Vodă". Aici, sicriul a rămas pe toată durata zilei de 16 mai, pentru ca publicul bucureştean să poată veni în pelerinaj.
În ziua de 17 mai 1923, în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare şi a unui numeros public, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. S-a oficiat serviciul divin, iar la miezul zilei sirena Arsenalului Armatei şi clopotele bisericilor vesteau coborârea în lăcaşul de veci a Ostaşului Necunoscut. Timp de două minute, orice activitate publică a fost întreruptă. Mormântul Eroului Necunoscut era în fapt o simplă criptă, acoperită cu o lespede de piatră decorată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a încrustat următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919". Ansamblul funerar a fost executat în 1927 după planurile sculptorului Emil Willy Becker. Tot atunci, prin grija Asociaţiei Cultul Patriei, s-a aprins o candelă, a cărei flacără ardea zi şi noapte. Ulterior, la 28 octombrie 1934, lângă mormânt a fost ridicată şi sfinţită o cruce.
În timpul regimului comunist, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, monumentul funerar al Eroului Necunoscut a fost demontat şi strămutat, în mare taină, la Mausoleul din Mărăşeşti. Abia dupa 1989, la insistenţele Ministerului Apărării Naţionale, ale Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi ale unor partide politice, guvernul român a aprobat readucerea în Capitală a sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut. La data de 26 octombrie 1991, Eroul Necunoscut a revenit acolo unde îi era locul de veci, în Parcul Carol I, iar la 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul originar, din 1923, pe explanada din faţa actualului Memorial al Eroilor Neamului.
Sursa: www.ance.ro
Articole, Informatii, Stiri, ... Actualitate
Agricultura
Auto-Moto
Casa-mea
Colinde
Concurs
Copii
Craciun
Dieta
Distractie
Diverse
Economic
Educatie
Fotbal
Ihtiologie
Imobiliare
Informatii
Interna
Istorie
IT
Job
Juridic
Live
Locuri de Munca
Magazin
Modeling
Monden
Pasapoarte
Pensii
Pescuit/Vanatoare
Plante
Politica
Proza-Poezii
Referate
Regim
Religie
Retete
Sanatate
Social
Somaj
Sport
Terapii
Terapii Naturiste
Traditii
Transport
Trasee
Turism
UE
Utile/Servicii
www
Anunturi Online - Categorii Retete Culinare Aluaturi
Aperitive
Bauturi
Compoturi si Siropuri
Conserve si Muraturi
Fainoase si branzeturi
Fripturi, Rotisor
Inghetate
Legume si Zarzavaturi
Mancaruri cu Cartofi
Mancaruri cu oua
Mancaruri cu Peste
Mancaruri cu pui
Mancaruri din carne
Maruntaie
Paste
Patiserie
Pizza
Prajituri
Raci, Melci, Midii
Retete de POST
Retete proprii
Salate
Sosuri
Supe si Ciorbe
Tocaturi
Torturi
Vanat
Harti, Poze, Imagini, ... Acte
Africa
America Centrala
America de Nord
America de Sud
Asia
Cartiere
Concurs
Continental
Diverse
Europa
Harti
Harti Turistice
Imagini-Logo-Sigle
Imagini din Bucuresti
Imagini din Cartier
Istorie
Judete
Metrou
Oceania
Orase
Personale
Pescuit/Vanatoare
Romania
Romania
Sectoare Bucuresti
Timis
Transport
Turism
Vrancea
Ultimile Anunturi Adaugate |
Cauta in Site
Terapii Naturiste Regim |
|||||||||