Folosirea sangelui ombilical

Ştiinţa în acest domeniu cât şi în domeniile de interdependenţă înaintează foarte repede. Deseori apar interdependenţe cauzale noi, neaşteptate, care într-o clipă înlătură teoriile recunoscute sau reînvie teoriile mai vachi, uitate.

De cele mai multe ori există însă cu privire la aceeaşi poblemă mai multe puncte de vedere, uneori influenţate de emoţii sau interese. De aceea, rândurile care urmează trebuie citite cu un scepticism sănătos şi cunoştinţele menţionate nu trebuie considerate drept absolute.

Sângele ombilical este sângele noului născut, care după întreruperea ombilicului rămâne în placentă. Este vorba de fapt despre un deşeu biologic.

Caracterul de neînlocuit al sângelui placentar (ombilical) constă în faptul că acesta conţine celule care în organism nu mai apar sub această formă niciodată. Acestea sunt aşa numite celule embrionare. Celulele embrionare au o proprietate comună - pot să se înmulţească şi să se diferenţieze (să se modifice) în diferite tipuri de celule, de care organismul are nevoie. Cercetările arată că, pe lângă celulele hematoformatoare, celulele embrionare pot da naştere la (se pot diferenţia în) celule osoase, celule producătoare de insulină, celule specifice creierului, celule miocardice (ale muşchiului inimii) şi altele. În prezent se folosesc în practică mai ales celulele hematoformatoare embrionare.

Celulele hematoformatoare (creatoare de sânge) din sângele ombilical se folosesc în transplant ca mijloc de înlocuire a celulelor degradate ale măduvei osoase. Transplantarea celulelor hematoformatoare se foloseşte în prezent la tratarea a circa 50 de afecţiuni (vezi tabelul bolilor tratate prin transplant de celule hematoformatoare).

În timpul vieţii se creează în măduva osoasă sistematic noi celule sanguine, cât şi celule ale sistemului imunitar. Celulele hematoformatoare din măduva osoasă se înmulţesc şi se diferenţiază în hematii (globule roşii), trombocite şi leucocite (globule albe). Insuficienţa măduvei osoase duce la anemie, care cauzează oxigenarea insuficientă a organelor, la degradarea sistemului imunitar, având drept rezultet infecţii grave şi la insuficienţa trombocitelor, care se manifestă prin hemoragii. Fiecare din aceste afecţiuni poate duce la moartea pacientului.

Insuficienţa creării de sânge poate fi determinată fie de boli ca leucemiile, fie poate fi indusă de terapii medicamentoase agresive, cel mai frecvent indicate pentru eradicarea unor tumori maligne. Tratamentul bolilor tumorale afectează în mod pronunţat măduva osoasă. Tratamentul, care tinde să înlăture celulele tumorale bolnave, distruge în acelaşi timp celulele hematoformatoare. Cu intenţia de a cruţa celulele măduvei osoase se aplică doze limitate de chimioterapice sau iradiere. Acestea însă nu sunt totdeauna suficiente pentru eliminarea tumorii maligne şi a metastazelor sale. Deseori acest compromis duce la remanenţa celulelor tumorale, care determină recidiva tumorii.

În multe cazuri, este posibilă înlăturarea celulelor tumorale numai cu preţul distrugerii celulelor măduvei osoase. Asemenea tratament poate fi folosi numai dacă pacientul are la dispoziţie o sursă de rezervă de celule hematoformatoare. Numai atunci se poate efectua transplantarea celulelor hematoformatoare, care reînnoieşte creerea de sânge în măduva osoasă distrusă.

Sursa de înlocuire a celulelor hematoformatoare necesare pentru transplantare este cel mai mare impiediment pentru majoritatea pacienţilor. Sursa poate fi măduva osoasă a donatorului, celule embrionare din sângele periferic sau transplantul din sângele ombilical.

În toate cazurile este importantă compatibilitatea dintre pacient şi donator.

Donatorul este căutat printre fraţi/surori, fiecare frate/soră fiind compatibil ca donator cu o probabiliate de 25%. Celelalte rude, inclusiv părinţii, sunt donatori compatibili foarte rar. În lipsa unei rude (mai ales frate/soră compatibili), căutarea donatorului se extinde printre donatorii voluntari (şi între transplanturile de sânge ombilical donate) în întreaga lume. Astăzi, există în evidenţă peste 8 milioane de donatori voluntari de măduvă osoasă, dar probabilitatea ca printre aceştia să fie găsit un donator compatibil este de numai circa 50%. Mai mult de o treime dintre pacienţi nu au o sursă corespunzătoare de celule hematoformatoare, la nivel mondial.

Chiar şi pacienţii pentru care se găseşte sursa corespunzătoare de celule hematoformatoare sunt expuşi la complicaţii determinate de reacţii tip grefă contra gazdă şi de rejetul grefei. Drept rezultat al reacţiei grefei contra gazdă (graft versus host disease), mortalitatea în cazul transplanturilor de la donator este de circa 40%, indiferent dacă acesta este o rudă sau un donator străin. Riscul de a nu găsi o sursă de celule hematoformatoare şi riscul rejetului de transplant poate fi evitat în care există la dispoziţie celulele creatoare de sînge sănătoase ale pacientului.

Este posibilă recoltarea de celule hematoformatoare şi de la pacientul bolnav, din sângele periferic. Acest lucru nu este posibil în cazul insuficienţei măduvei osoase hematoformatoare iar în celelalte cazuri există riscul deloc neglijabil să fie recoltate şi ulterior transplantate celule maligne (canceroase), rezultatul final fiind recidiva bolii iniţiale. În plus, se recurge la transplant de celule hematoformatoare ca ultimă alternativă de tratament datorită riscurilor crescute pe care acesata le implică.

Această strategie de tratament implică chimioterapia înaintea deciziei de transplantare şi a recoltării de celule hematopoetice din sângele periferic. Din această cauză, vitalitatea şi capacitatea de reproducere a celulelor stem hematopoetice recoltate este mult redusă.

Toate aceste aspecte fac din sângele ombilical cea mai bună sursă de celule hematopoetice: nu există riscul reacţiei de posttransplantare, celulele au vitalitate maximă şi dacă boala nu a fost una ereditară în mod sigur celulele stem sunt sănătoase. Pentru a avea această sursă de celule, singura opţiune este procesarea şi păstrarea sângelui ombilical de la naştere, în ciuda riscului de a nu fi necesar vreodată.

Probabilitatea ca un individ să aibă nevoie în timpul copilăriei sau a maturităţii de un transplant cu celule hematopoetice este de 15%.

 

 

Sursa: http://www.cordbloodcenter.com