Cartiere.RO - Informeaza-te ...-> Locuri de Munca, Harti Online, Informatii Transport, Harta RATB, Auto, Dictionar DEX, Sanatate, Live Webcam

Carte Telefoane Romtelecom

Judetul

Tipul de client

Numele si prenumele /
Den. soc.(fara diacritice)
Strada
Nr
 


Dictionar explicativ roman DEX online



 
  • Harta Romaniei in timpul domniei lui Mihai Viteazul's thumbnail derivative image was missing. The derivatives will be rebuilt to regenerate it.
  • Harta Romaniei in timpul domniei lui Mihai Viteazul's preview derivative image was missing. The derivatives will be rebuilt to regenerate it.
Trimis de nicusor la 6 Noiembrie, 2006 - 10:15.
Unirea politică din 1600 şi consecinţele ei istorice - Conjunctura politică internă şi internaţională din 1599 - preludiul Unirii. - Unirea Transilvaniei. - Unirea Moldovei; Mihai - domn al celor trei Ţări Române. - Prăbuşirea operei politice a lui Mihai, toamna 1600. - Refugiul, reîntoarcerea şi sfârşitul lui Mihai Viteazul. Conjunctura politică internă şi internaţională din 1599 - preludiul Unirii. În vara anului 1599, la Carpaţi şi la Dunăre s-a conturat un nou raport de forţe. Polonia şi-a consolidat poziţiile odată cu preluarea tronului ardelean de către Andrei Báthory. Supremaţia politică a acestei puteri creştine se asocia cu instituirea păcii cu otomanii şi reprezenta o grea lovitură pentru Mihai Viteazul şi, implicit, pentru susţinătorii conflictului cu sultanul, până la dobândirea deplină a neatârnării Ţărilor Române. Ameninţările potenţiale împotriva domnului muntean s-au concretizat curând. leremia Movilă şi Andrei Báthory, cu acordul tacit al Imperiul Otoman, i-au cerut imperios să părăsească tronul şi ţara. Mai târziu, Mihai Viteazul însuşi avea să scrie: "cardinalul (Andrei Báthory - principele Transilvaniei) îmi trimite sol (...) ca eu şă-mi părăsesc ţara, pentru că nici el, nici moldovenii, nici chiar turcii nu erau mulţumiţi şi nici nu voiau sâ rămân în Ţara Românească." Replica sa a fost pe măsură: "pănă ce nu-mi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii (...)". În ceea ce priveşte retragerea din domnie, el spunea: "nu-mi las nimănui ţara şi moşia până ce nu mă vor smulge de acolo târându-mă de picioare". Devenise limpede deci că, fără o acţiune energică, menită să-şi surprindă adversarii, cauza antiotomană ar fi suferit o grea înfrângere. Domnul Ţării Româneşti a hotărât, deci, o campanie peste munţi, a cărei desăvârşită organizare arată îndelungata ei premeditare. "Planul dacic" - reunirea tuturor românilor sub o singură şi energică autoritate - reprezenta singura cale de a afimia neatârnarea noastră peste planurile expansioniste ale tuturor puterilor interesate să ne domine, de la Imperiul Otoman, la Polonia şi Imperiul Habsburgic. Unirea Transilvaniei. Forţele armate ale Ţării Româneşti au intrat în Ardeal în două mari coloane: una, sub conducerea personală a domnului, era dincolo de Carpaţi la 4/14 octombrie 1599, după ce trecuse prin Buzău-Braşov, unde aşteptau detaşamentele secuilor, duşmani de moarte ai Báthoreştilor, care le răpiseră vechile privilegii; cealaltă, având în frunte pe Udrea Băleanu şi fraţii Buzeşti, s-a pus în mişcare ceva mai târziu, deplasându-se în Transilvania pe la Turnu-Roşu. Oştile s-au unit la 16/26 octombrie, în apropiere de Sibiu, spre completa surpriză a principelui Andrei Báthory, care abia a avut răgazul să-şi mobilizeze forţele. Bătălia desfăşurată la Şelimbăr, la 18/28 octombrie 1599, a fost decisă ca şi la Călugăreni, de exemplul lui Mihai, într-un moment în care superioritatea în artilerie a inamicului părea să-i dea câştig de cauză ("cu cea mai mare viteză şi îndrăzneală, prin pericolul la care s-a expus domnul în fruntea celor mai buni ostaşi ai săi, a reuşit să stăvilească ofensiva duşmanului şi să-l pună pe fugă"). Nefericitul principe al Ardealului, fugar de la locul bătăliei, a fost prins şi ucis de secui pe când încerca să treacă în Moldova, după ajutor. La 1 noiembrie 1599, Mihai îşi făcea intrarea triumfală în Alba-lulia. În amintirea cronicarilor a rămas imaginea impunătoare a domnului, călare pe un cal roib, îmbrăcat într-o splendidă manta albă. De şold îi atârna o spadă bătută cu pietre scumpe, iar pe cap cuşma împodobită cu pene de cocoş. Urma "alaiul nobilimii cu lunga defilare a ostaşilor, în sunetul de vioare al lăutarilor care ziceau pentru întâia oară în aceste locuri seculare cântece lăutăreşti de la curtea voievozilor". Odată intrat în Transilvania, domnul muntean se găsea într-o situaţie foarte complicată. Acţionase din proprie iniţiativă, dar ştia că succesul său va fi bine primit de Rudolf al II-lea. Spre a-i menaja susceptibilitatea se va intitula însă "consilier şi locţiitor al împăratului (...) căpitan general al oştirilor imperiale (...)". În hrisoavele slavone, titlul său este însă acela de "Domn din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi Ardealului", în timp ce supuşii săi, nobilii ardeleni, l-au numit "principe". Mari probleme a ridicat, din prima oră, şi cârmuirea Transilvaniei, a cărei organizare de stat era deosebită de aceea din Ţara Românească. Aici, foarte puternice erau naţiunile privilegiate - nobilimea maghiară şi bogatul patriciat săsesc, ridicat din oraşele ardelene, puternice economic, beneficiind de o legislaţie şi de privilegii, care le aşezau într-o poziţie superioară celor de peste munţi. Mihai a trebuit să ţină seamă de toate aceste realităţi, dar, în acelaşi timp, s-a străduit să le şi modifice într-un sens centralizator şi unificator pe care, dacă timpul i-ar fi îngăduit-o, le-ar fi putut materializa mai convingător. N. lorga lăuda pe domn pentru că, deprins a sta în cetatea de scaun păzită de Dumnezeu, după milenara traditie bizantină, a dat Transilvaniei o capitală statornică la Alba-lulia. Guvernul sau Sfatul princiar a fost alcătuit, în egală măsură, din nobili maghiari şi boieri români. În cetăţile ardelene, la Gherla şi Chioar, la Făgăraş şi Gurghiu au fost instalaţi însă căpitanii lui Mihai împreună cu trupele corespunzătoare. Este cunoscut faptul că dregători români ai domnului au primit însărcinări speciale în Transilvania, iar pe lângă marele număr de acte latineşti şi maghiare, emise de cancelaria Principatului, cu deosebire spre sfârşitul stăpânirii sale, se înmulţesc actele şi scrisorile româneşti. Domnia ardeleană a lui Mihai cuprinde şi cele trei Diete ale sale: două la Alba-lulia (20-28 noiembrie 1599, 20-27 iulie 1600) şi una la Braşov (12-15 martie 1600). Obiectivul lor principal a fost acela de a vota contribuţii financiare net superioare celor anterioare, "pentru rămânerea patriei noastre în unire cu creştinătatea". Un impozit de 6 florini pe poartă, dublul celui obişnuit, nutreţ pentru caii oştirii, rechiziţii de vite sunt acceptate în noiembrie 1599; la Braşov se votează o nouă contribuţie generală, de 4 florini pe poartă, iar în iulie 1600, alţi 6 florini, care se plăteau în rate, eşalonate la distanţă de 20 de zile. În schimb, Mihai Viteazul se obligă să nu afecteze interesele privilegiaţilor ardeleni. Şi totuşi, cu deosebire în ultima Dietă de la Alba-lulia, Mihai, presat de cererile insistente ale conaţionalilor săi, adoptă măsuri menite să pedepsească pe nobilii care vor maltrata pe iobagi; satele ungureşti şi săseşti urmau să permită şi celor româneşti să beneficieze de păşunat liber în zona hotarnică, iar preoţii români să fie scutiţi de munca cea de obşte, de regulă efectuată de iobagi. Scurta stăpânire a lui Mihai, în Transilvania a provocat o adevărată "ridicare a satelor", atât în Ardeal, pe alocuri cu aspect de răscoală poră, cât şi în Ţara Românească (se cunosc situaţiile locuitorilor din Loloeşti şi Radovanu care l-au urmat pe domn la Alba-lulia şi apoi la laşi, spre a-şi dobândi libertatea pe nedrept pierdută). Acţiunea lui Mihai, conducător politic al unui stat boieresc, nu putea depăşi limitele hotărârilor dietelor mai sus menţionate. Dacă pentru ţăranii români nu a putut face prea multe, domnul, creştin fervent, şi-a trecut la activ realizări notabile în folosul Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Încă în 1597 se ridicase, datorită lui, la Alba-lulia, o Biserică, unde, în 1600, va fi aşezat scaunul episcopal românesc, până la unirea cu Biserica Romei, de la începutul secolului următor. Prezenţa Mitropolitului Eftimie al Ungro-Vlahiei în capitala transilvăneană a lui Mihai, în primăvara lui 1600, se poate asocia cu acest eveniment. În consecinţă, mai mulţi prelaţi români au venit de peste munţi să întărească poziţiile ortodoxiei în Transilvania. Astfel, Serghie, Egumen al Tismanei, primeşte Episcopia Maramureşului. În timp ce mai mulţi călugări intră în Mănăstirea de la Alba-lulia, iar preotul Neagoslav este trimis să oficieze în Biserica românească din Scheii Braşovului. Unirea Moldovei; Mihai - domn al celor trei Ţări Române. În primăvara anului 1600 Mihai Viteazul se afla din nou în faţa unei mari decizii. Campania fulgerătoare care alăturase Transilvania Ţării Româneşti crease o nouă situaţie politică. În spiritul alianţei cu Rudolf al ll-lea, consolidarea poziţiilor habsburgice în regiune nemulţumea Polonia şi o îndemna să acţioneze. Pe de altă parte, refuzul constant al domnului de a preda teritoriile dobândite cu sabia împăratului şi acţiunea sa politică, cu totul independentă, în Transilvania îl obliga la o nouă cutezanţă. Stăpânirea Ardealului cerea, pentru sine şi pentru blocul politic şi militar pe care-l reprezenta, stăpânirea Moldovei. Asigurat din partea otomanilor, care-l recunoscuseră pe Nicolae Pătraşcu, fiul său, domn în Ţara Românească, şi apreciind corect situaţia din Polonia, momentan incapabilă să i se opună, Mihai Viteazul a organizat campania sa la răsărit de Carpaţi. La 4 mai 1600, grosul trupelor sale trecea Valea Trotuşului; li se vor adăuga, curând, oştile boiereşti din Ţara Românească, împreună cu care efectivele lui nu treceau de 17000 de oameni. La 10 mai, Bacăul fusese cucerit, după care, grupată pe 4 coloane, armata, care trecuse munţii se îndreptă spre Suceava, de ale cărei ziduri se izbiseră, fără izbândă, mulţi asediatori. Câteva zile mai târziu, la 16 mai, apărătorii cetăţii se predară fără luptă. Între timp, Baba Novac a intrat în laşi, iar în sud cetăţile Tighina; Cetatea Albă, Chilia şi Ismail au revenit lui Mihai. În numai trei săptămâni, întreaga Moldovă a fost luată în stăpânire, oştile sale dovedindu-se neputincioase doar în faţa zidurilor Hotinului, vechea cetate de la Nistru, unde leremia Movilă se refugiase împreună cu o parte a Curţii sale. Succesul campaniei din Moldova se explică prin graba cu care ostaşii Movileştilor au trecut de partea lui Mihai care, aflat aici, ştia prea bine că se afla pe "pământ românesc". În punctul cel mai înalt al destinului său Mihai se intitula, într-un hrisov emis la 27 mai 1600, "Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei" şi îşi confecţiona binecunoscutul sigiliu pe care figurează cele trei ţări române surori. România în timpul lui M. Viteazul Asemeni Albei-lulia, laşii au fost aleşi, de Mihai, drept capitala sa moldoveană. Conştient de nevoia de a-şi atrage noii supuşi, s-a străduit să adune marea boierime în jurul său, orăşenilor şi ţărănimii oferindu-le iertarea de dări pe o perioadă de 6 ani. Stăpânirea de câteva luni asupra celor trei ţări române a pus numeroase probleme de guvernare. Mihai a păstrat neatinsă entitatea lor statală şi, la recomandarea marii boierimi, a numit un domn în Moldova, aşa cum făcuse şi în Ţara Românească. Chiar dacă timpul nu i-a îngăduit să-şi ducă până la capăt intenţiile, el a acţionat ca principal garant al unirii, ca factor esenţial de decizie politică şi militară pentru întreg teritoriul dintre Carpaţi, Dunăre şi Mare. La capătul unor îndelungate negocieri, el a reuşit să smulgă Imperiului Habsburgic recunoaşterea sa ca domn al Tării Româneşti şi Moldovei şi de guvernator al Transilvaniei, cu titlu de principe. Prăbuşirea operei politice a lui Mihai (toamna 1600). Consolidarea poziţiei lui Mihai grăbeşte coalizarea tuturor fortelor politice nemulţumite de apariţia, în regiune, a unei noi puteri. Este şi momentul ales de stările privilegiate din Transilvania, care, în Dieta de la Turda, întrunită la începutul lui septembrie 1600, se răscoală împotriva lui pentru "dăjdii neobişnuite" şi sarcini "care i-au slăbit". Poziţia lui Mihai era şubredă, multe din trupele lui staţionau în cele două ţări de dincolo de Carpaţi. În ajutor putea veni numai împăratul, care trimise pe generalul Basta cu 18 000 de oameni. Era însă, şi pentru Habsburgi, o bună ocazie spre a-şi apropia, în favoarea lor, stăpânirea Transilvaniei, în calea căreia se aşezase mereu Viteazul. Astfel, oastea imperială se alătură răsculaţilor ardeleni. Lui Mihai nu-i rămăseseră, în ajutor, decât secuii, mercenarii cazaci şi balcanici şi ţărani recent încorporaţi, cu totul, 10-12000. Lupta s-a dat la Mirăslău, între Mureş şi dealuri, pe 18 septembrie 1600, şi a însemnat pierderea Ardealului. În acelaşi timp, oastea poloneză condusă de Zamoyski intră în Moldova, de unde, în bună parte, trupele lui Mihai se retrăseseră spre a-l ajuta pe domnul muntean să reziste în Transilvania. Suceava s-a predat la 27 septembrie 1600, pentru ca, la 6 octombrie, redobândirea de către Movileşti a Moldovei să fie deplină. În noua situaţie, nu-i mai rămânea marelui domn decât să apere stăpânirea sa de început -Ţara Românească. Cu 16000 de ostaşi, el a dat lupta decisivă cu oştile poloneze la Bucov, pe Teleajen (20 octombrie), după ce, anterior, încercase inutil să-i reţină la Năieni şi Ceptura. Superioritatea artileriei inamice decise victoria acesteia şi Mihai a fost obligat să se retragă. Câteva zile mai târziu era înscăunat Simion Movilă, un interpus al polonezilor, acceptat aproape imediat şi de către otomani. Pentru Mihai lupta nu se încheiase. Stăpân încă în Oltenia, împreună fiind cu o parte a oştilor sale, el spera să redobândească tronul de la Târgovişte, după iminenta retragere a forţelor poloneze. La 25 noiembrie, sorţii îi fură din nou împotrivă. Pierderea bătăliei de la Curtea de Argeşînsemna risipirea ultimelor speranţe. Buzeştii, care-i fuseseră alături tot timpul, se închinaseră noului domn, în timp ce Mihai luă drumul exilului. Refugiul, reîntoarcerea şi sfârşitul lui Mihai. Prin Ardeal, vechea lui stăpânire, care se afla, acum, în mâinile lui Basta şi ale imperialilor, Mihai a trecut, în secret spre Viena, unde intra la 12 ianuarie 1601. Aici a redactat un memoriu către împărat şi o celebră autobiografie, adresată ducelui Cosimo de Toscana (un aliat în Liga Creştină), cronică a luptelor sale cu Imperiul Otoman. Deteriorarea situaţiei din Transilvania (unde Basta sfârşise prin a fi alungat de nobili, iar Sigismund Báthory era reînscăunat pentru a treia oară principe), lucra în favoarea lui Mihai, aducându-l alături de Habsburgi, care înţeleseseră, încă o dată, că nu pot păstra Ardealul altfel decât sustinându-l pe voievodul român. În audienţa la Rudolf al ll-lea, la Praga, în două rânduri (la începutul lui martie 1601), Mihai primi 100000 de taleri pentru echiparea unei oşti şi încrederea împăratului. Împăcarea cu Basta se îndeplinise în mai 1601; după ce trupele celor doi au fost adunate, joncţiunea lor se împlini, la începutul lui iulie 1601. La 3/13 august la Gurăslău, la nord-vest de Zalău, Mihai a obţinut o strălucită victorie asupra lui Sigismund Báthory care a pierdut pe câmpul de luptă toată artileria. La Cluj, o solie de boieri munteni i-a adus la cunoştinţă îndepărtarea lui Simion Movilă şi eliberarea scaunului Tării Româneşti, care-l aştepta. Aflat din nou într-o situaţie excepţională, Mihai îşi îngrijora nu numai duşmanii, ci şi aliaţii. Dacă spada sa fusese de folos Habsburgilor spre a redobândi Transilvania, era improbabil ca, după victorie, Mihai să fi fost dispus să le-o cedeze. Asasinarea lui pe Câmpia Turzii, la 9/19 august 1601, răspundea perfect scopurilor imperiale. Nu de un egal căruia să-i sporească puterea avea împăratul nevoie, ci de o unealtă de care, după folosinţă, să te poţi dispensa. Pieirea marelui domn impune cel puţin două întrebări. Era pregătită societatea românească pentru a înfăptui, în sens unificator, acţiunea politică şi militară a lui Mihai? Erau dispuse puterile creştine vecine să accepte, într-o zonă în care se interferau atâtea interese opuse, un stat independent care ar fi putut modifica, într-un mod nou, imprevizibil, vechile raporturi de forţe? Peste toate posibilele răspunsuri, figura tragică a lui Mihai a influenţat decisiv istoria românilor, gândul său cuprinzător şi fapta sa temerară au impus un model şi au inaugurat o epocă. În faţa amintirii sale nu poţi să nu te gândeşti "că pentru a putea trăi o viaţă, ce ţi-a fost dăruită, eşti dator s-o meriţi, ca om şi ca neam în fiecare clipă." Din "O istorie a lui Mihai Viteazul de el însuşi": "În timpul acesta se poate vedea că n-am cruţat nici cheltuieli, nici osteneală, nici sânge, nici însăşi viaţa mea, ci am purtat războiul aşa de mult timp singur, cu sabia în mână, fără să am nici fortăreţe, nici castele, nici oraşe, nici cel putin o casă de piatră unde să mă pot retrage... Nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele şi cu cheltuieli uriaşe la creştinătate, nefiind cunoscut de nimeni şi nici nu le-am făcut silit de cineva, ci ca să am şi eu un loc şi un nume în creştinătate am părăsit toate celelalte prietenii ce le aveam." N. IORGA, despre Mihai Viteazul: "De la 1600 nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată şi desăvârşită poezie tragică."
Harta Romaniei in timpul domniei lui Mihai Viteazul
»
Cateva harti originale din adăugat de Nemes Constantin (neverificat)

Anunturi Online - Categorii

Ultimile Anunturi Adaugate

Cauta in Site


Info UTILE

Vremea in Bucuresti

  Ultima actualizare: 06-11-2006, ora 12:06 -> Total accesari de la 01 Iulie 2008:
urchinTracker();